miercuri, 11 decembrie 2013

Bucharest Christmas Market


Bucharest Christmas Market se organizeaza si in 2013 in Piata Universitatii, pe esplanada cu statui, in perioada 6 decembrie – 5 ianuarie 2014.

La targul de Craciun, intr-un decor creat de Viaceslav Vutcariov si realizat din 12 tone de cetina si 65 de casute de lemn, vizitatorii vor fi intampinati cu vin fiert, decoratiuni si ornamente de iarna, expozitii de obiecte traditionale si produse de manufactura, icoane pe sticla si lemn, tesaturi, decoratiuni din lemn si ceramica, precum si produse specifice bucatariei traditionale romanesti.
Sunteti asteptati sa participati la proiectul "Craciun cu ingeri" unde veti avea oportunitatea sa va faceti o fotografie pe care o veti primi apoi sub forma unei carti postale tiparite, in perioada 13 decembrie – 21 decembrie 2013.

Tot la Bucharest Christmas Market va fi ornat un brad inalt de 15 metri, cu 2.000 de beculete.
De asemenea, pe scena amplasata in Piata Universitatii, vor urca ansambluri de muzica populara, grupuri de copii, grupuri de colindatori, ansambluri de datini si obiceiuri din toate zonele tarii (Maramures, Baia Mare, Gorj, Sibiu, Alba Iulia, Bacau, Ialomita), precum si artisti renumiti de muzica populara: Dinu Iancu Salajanu, Matilda Pascal Cojocarita cu Stefan si Horatiu Cigu, Tudor si Nicolae Furdui Iancu etc.

Seara de 26 decembrie va fi sarbatorita cu un concert extraordinar de Craciun.
Cei mici vor avea ocazia sa traiasca emotia sarbatorilor de Craciun alaturi de spiridusi si, bineinteles, vor putea sa-i spuna povesti Mosului, vor recita poezii si vor putea colora. Aceste activitati vor avea loc incepand de vineri 13 decembrie, intr-un decor de poveste, la Casa lui Mos Craciun.
Totodata, bucurestenii vor putea participa la Campania "Daruieste, fii mai bun! Si tu poti fi Mos Craciun" unde vor putea dona carti si jucarii pana pe 25 decembrie, la Casa lui Mos Craciun, special amenajata in acest scop.

Intrarea este libera in fiecare zi a evenimentului.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Leave a comment